Am realizat că dacă și aici folosesc ChatGPT, atunci chiar că nu mai am nici-o scăpare. Drept urmare, am să mă chinui să scriu așa, fără nimic auto-generat. (poate în afară de diacritice)

Obișnuiam să-mi las aici câte un gând, ba chiar să am curaj să-l și recitesc, dar iată că au trecut câțiva ani, care au știut să-mi țină memoriile și puterea de procesare încinse la maximum, astfel încât să-mi pară că au trecut doar două săptămâni de când am scris “Între două clipe de răgaz”.

Aș începe cu începutul, dacă mi-aș aduce aminte unde am rămas, dar mai simplu ar fi să încep cu ceva și să las să vină ce e de venit.

Broscuțele

Ce îmi vine acum în minte de când mi-am lăsat gândurile în ultima postare, este că aş fi avut cumva senzația cum că demisia, care a urmat la câteva luni după ultimul articol, ar fi avut vreo greutate. Nu. Înfruntrarea șefilor prin fermitatea declarării demisiei și transmiterea acelui lung document de 11 pagini în care cu duritate și obiectivitate mi-am turnat frustrările, nu au contat deloc.

Mai mult îmi aduc aminte de accidentele pe care le-am făcut în ultima zi de preaviz, când după pupatul în fund al unei mașini istorice, la distanță de câteva ore mi s-a “decalotat” capota la propriu și am spart și parbrizul.

Cred că atunci a fost prima dată când am simțit prezența a ceva ce simțeam eu că este karma, după ce doar ce spărsesem bibeloul din Grecia, primit de la Cătălina cu broscuțele care și-o trăgeau. Karma m-a taxat pentru că nu le-am reparat la timp, ci doar le-am lăsat să zacă într-un șervetel. Ghicește cine lipea de zor bibelourile cu “Picătura” după ce a ajuns acasă? Acum, că mă gândesc, oare pe unde or mai fi broscuțele alea?

Concluzie… Conform teoriei durerii relocalizate, ca să-ți poți înfrânge temerile legate de un eveniment, precum înfruntarea șefului în ultima zi de muncă, caută să spargi un bibelou cu încărcătură, de preferat tibetană, ca să ai parte de evenimente care să facă să pălească grija inițială.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *