De unde, pana unde?

Totul a inceput acum 12-13 ani, pe cand eram in liceu, un copil care nu constientiza ce i se intampla, dar care se bucura din tot sufletul cand ceva nou se intampla in viata lui. Am avut ocazia sa pun muzica in fata unei multimi. Sa mixez, mult spus…

Pe atunci am luat totul ca fiind ceva normal, o noua activitate, absolut normala pentru un pustan cu aspiratii necunoscute, dar a caror energie nu il lasa sa doarma noaptea. S-a nascut atunci o dorinta, s-a aprins o emotie care de-a lungul unei perioade imediate m-a facut sa deprind o sumedenie de abilitati noi.

Cum? Prin joaca.

M-am jucat in cel mai pur mod. Am deschis un radio pe net, am avut primul meu job in radio si am facut totul intr-o maniera foarte degajata, parandu-mi absolut normal ce mi se intampla. Totul aparea in viata mea ca si cum asa imi fusese scris.

Timp de 3 ani m-am jucat si din joaca am invatat cum sa fac lucruri de care multi adulti nu erau in stare. Imi imaginam cu o usurinta desavarsita orice proces tehnic din sfera productiei muzicale si simteam muzica in fiecare milimetru din corp. O explozie interioara care aseza atunci experiente ce mi-au fost de un real folos toata viata.

De ce scriu de perioada de acum 13 ani? Sa fi fost un punct culminant?

Tu ce crezi? Da, a fost…

Ca in viata oricarui licean, a venit si perioada in care era necesar sa ma apuc sa invat pentru bacalaureat. O activitate cu care nu rezonam, care nu ma mai facea sa simt ca lucrurile sunt usoare si ca le pot duce la capat in aceeasi maniera in care facusem lucrurile cu care eram deja obisnuit.

Nu am sa uit niciodata momentul in care tata a venit la mine si mi-a spus in felul urmator.

Lasi tot si te apuci sa inveti pentru bac. Dupa, vei avea timp sa te ocupi de toate.

Tata Bordei

Si m-am apucat sa invat pentru bac. Am ascultat si m-am oprit, am tras sa duc la capat lucrurile cum am putut eu mai bine.

Bac-ul a trecut, cu mine prin el. Tare ma bucur ca nu a fost nevoie sa il intalnesc decat odata in viata asta. Senzatia de eliberare de dupa examene si emotiile puternice ce ardeau in mine, cand ma gandeam ca m-am eliberat si ma pot apuca de ceea ce cu putine luni in urma pusesem pe pauza, imi readusera senzatia ca sunt viu.

Ghici ce? In general (chiar si generalul meu), dupa Bac urmeaza admiterea la facultate.

Ala a fost punctul in care ceva din mine s-a descurajat. Momentul in care am fost pus sa decid ce aleg sa fac pe viitor.

Au urmat un sir de scenarii, de posibilitati si, in final, o decizie.
Iti aduci aminte ca pana la Bac tot ce aparea in viata mea era de o perfectiune si naturalete perfecta?
Ei bine, intrarea la facultate nu a mai fost asa. Parca uitasem tot ce am invatat, eram dezinteresat total, cu toate ca ajunsesem sa ma CONVING ca asta este cel mai bun lucru pentru mine, si cu mare chin am reusit sa fiu admis la o facultate.

Nu stiu ce a facut sa fie asa, dar visul meu tocmai mai capatase o amanare de 4 ani, iar eu m-am descurajat frate… rau.

Am trecut M-am tarat prin facultate, ca sa o termin. Am luptat impotriva mea, mi-am amanat asteptarile, convins ca ce ma asteapta dupa o sa ma ajute sa reiau ceva ce in viata mi-a dat senzatia de liberate si implinire.

Nu sunt o fire rabdatoare. Voiam din tot sufletul ca dupa facultate sa ma apuc din nou de mixat, sa readuc muzica in viata mea in cel putin acelasi fel in care am facut-o in trecut. Prin urmare, din anul 3 m-am angajat intr-un job de cam 12 ore pe zi (nu exagerez), in urma caruia am crezut ca o sa obtin suficienti banuti cat sa imi cumpar, dupa licenta, echipamentele care sa ma ajute sa fac ce mi-a placut sa fac. De aici, munca in exces, stresul acelei facultati, dezamagirea anticiapata, inevitabila, din ochii alor mei ca facultatea scartie, m-au facut sa cred ca nu sunt bun de nimic. Si mai mult de atat, m-au facut sa ma simt un nimic.

Haos total. Am terminat pe genunchi, “cea mai universitate”. Am muncit haotic, cautand intodeauna sa simt ca apartin. Am inceput sa nu mai cred in nimic si sa racesc relatiile cu toata lumea. Am sfarsit singur intr-o garsoniera goala, tanjind dupa ceva din trecut care ajunsese sa para mai mult o fantezie.
Pentru mine, asa a aratat punctul cel mai jos din viata mea, constientizat si trait maxim la Cluj.

Caracterizat pe scurt. Zero incredere in mine si in tot, zero energie, zero perspective, zero dorinta de a trai. Haosul deja ma cuprinsese total.

Da, revenirea (ca in basme)

Septembrie, anul trecut. Prin puterea exemplului am ales sa incerc o noua perspectiva. Am sapat in ce simteam. O retrospectiva totala ca m-a facut sa simt ce nu mai simtisem de mult. Sceptic, invocand amintiri si sapand intr-un istoric, am ajuns sa simt ce descriu in acest articol. Fara sa anticip si nevenindu-mi sa cred, am ajuns sa simt timid, ca exista o sansa ca eu sa ma fi inselat.
Poate starea in care eram se datora unor asteptari pe care le-am avut si asupra carora nu am stiut sa actionez. Poate greseala fatala nu exista, si cat imi mai ramane timp, poate mai incerc odata.

Asa a fost. Mi-am schimbat mediul, viata, convingerile, instant. Am inceput sa actionez si sa curat rahatul in care am intrat. Din nou, dupa mult timp, lucrurile mi se intamplau atat de natural, incat nici nu imi venea sa cred. Iar, deodata, intr-o seara, ca prin vis, mi-am dat seama. Frate, ce fain era cand mixam! Cum iubeam muzica pe atunci, cat de dor imi era sa simt acelasi lucru.

Da, e pe bune. O senzatie atat de disipata, m-a lovit ca un accelerat in plina viteza.

Am actionat, am reparat ce era de reparat si cu prima ocazie, Aprilie 2019, mi-am cumparat primul meu set de mixaj, pe care mi-l imaginam atunci cand eram pustan. Ca un copil le priveam. Visam si simulam cele mai de succes miscari ale dj-ului din mine.
Iar, pentru ca am invatat mai nou sa si cer. Mi-am luat inima in dinti si am intrebat patronul localului meu preferat din Calarasi, daca este de acord sa ma lase sa pun muzica intr-o seara. Cu sculele mele, cu muzica mea, fara nici o pretentie financiara. Am vrut sa ma conectez din nou cu momentul.

A acceptat, si…

Dupa 10 ani in care am visat, am ravnit, am inhibat, a durut asteptarea si am dezgropat, uite ca m-am intors.

Si, ghici ce? Frate, m-am simtit ca atunci cand faceam asta in liceu si mi-a placut al dracu de tare!

Concluzie

Nu am zis mai sus, dar faptul ca am trecut prin perioada de facultate, job, recurenta profesionala (the hard way), toate astea m-au facut profesionistul care sunt astazi. De altfel, nici nu mi-as fi permis sa imi cumpar echipamentele pe care le am acum si probabil ca nu as fi avut linistea si timpul pe care le am acum sa ma ocup ceea ce imi place atat de mult.
Sa ma joc cu sunetele, sa le combin, sa le reproduc si sa simt muzica in fiecare milimetru din mine.

Vreau doar sa concluzionez astfel. Daca ai un vis, nu renunta la el. Sa nu faci ca mine.

Am reusit din nou sa simt ca ma joc. Si ma joc in visul meu.
Cauta cu orice ocazie sa actionezi, chiar si cu cei mai mici pasi, doar astfel va avea sanse sa se indeplineasca.
Nu te nega, nu iti nega valorile si nu te compara cu nimeni, niciodata. Ce simti tu, nu simte nimeni si doar ce crezi tu despre tine si despre visele tale te ajuta sa progresezi.

Iar ceilalti din jur vor simti asta si in viata ti se vor arata din senin oameni care iti vor facilita progresul. Pentru ca oamenii sunt atrasi de energie, iar energia vine clar din emotia ta.

Si, STAY TUNED, m-am reapucat de mixat, baby!

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *