Între două clipe de răgaz

Salut!

Îmi spun des să ajung pe aici, dar găsesc motive și nu scriu pe cât îmi tot spun că vreau s-o fac.
Iau asta ca pe un semn că ceva nu este în regulă și aștept momentul ca să fac ce am început acum. Să scriu și atât… Citesc după.

Revin ca să îmi aștern memoriile adunate în tot acest timp de când nu am mai fost pe aici. Cam toată vara, dacă ies bine în calcule.

Uite, ceva în viața mea se tot schimbă, și am impresia că se întâmplă asta și pentru că eu îmi doresc. Sună sec, dar mai am de scris. Nu știu unde mă duce, dar știu că e fascinant ce se întâmplă. În termeni populari, “e dată dracului”, dar într-un sens bun.

Personal

Știi momentul ăla când după ce fierbe apa cu mălai în ea, mămăliga începe efectiv să se prindă? Durează ceva până să capete consistență, dar și când o ia din loc, trebuie să ții tare de oală. Cam asta ar fi o descriere a tot ce înseamnă perioada ultimilor 2-3 ani pt mine.

Se încheagă ceva, amplificat în ultimele luni, iar dacă universul ar da semne, mai clar de atât nici că ar putea. Devin ceva ce îmi doresc și lucrurile încep să capete sens și experiențe care să fundamenteze.

Nu uita, te rog, de hobby

Trăim așa o perioadă ciudată, și nu sunt sigur dacă și la tine caută să se instaleze o relativă monotonie, suficientă cât să te țină de la ce îți mai poftește sufletzelul ăla din tine.

Doare când realizez că am perioade când cea mai mare parte a creativității mele se duce în a găsi scuze din ce în ce mai bune.
Fie, am invățat că astea sunt momentele mele cu mine, căci după, universul sună, și…

Bun. S-o închis-deschis cercul și am avut ocazia să-mi aud scratch-urile în boxele celei de-a doua zi a festivalului Kimaro. Doamne ce senzație! Fetele sunt Tiny Tigers, iar dacă ai răbdare 15 secunde, vezi cadrul ală pe care l-am simțit încă de pe scenă.

După asta, plaja Venus a bubuit împreună cu noi la “Europa FM, Live pe plajă 2021”, iar degetele mi-au fost înfipte în controlul luminilor pe toată perioada concertului lui Alex Calancea din cadrul #letsMeat, Brezoi.

Iar 1 Iunie m-a prins cu ochii în lacrimi, ascultând live în sala celor de la Radio România Actualități, piesa Copile, a formației Voltaj. Asta după ce eram terminați, dar împliniți, că setup-ul tehnic a fost dus la bun sfârșit, și aș spune eu, cam copleșit după o zi plină de experiențe la care nu aș fi visat vreodată.

Ce-i drept, câteodată m-am băgat în seamă, sau am fost băgat în seamă. Dar am reînvățat să cred că nimic din ce îți dorești nu este neîndeplinibil. (AICI A LOVIT UNIVERSUL 🙂 )

PROFESIONAL

Mi-am dat demisia și mi-am asumat mica mea brutărie de soft, așa cum era și cazul.

Lucrurile nu au stat deloc așa cum visam eu și s-a dovedit că oricât mă conving eu să mai aștept ca să invăț cum să fac corect lucrurile, nimic nu are nici o treabă cu ce se întamplă de fapt în realitate. Mă bucur că în sfârșit i-am dat drumul.

Frate, e greu, dar e și frumos. Și e uimitor câte lucruri poți face când îți este foame și te cauți de un leu de pâine.

Iar mai uimitor de atât, este mix-ul de senzații pe care îl trăiesti când vezi că ceva gândit, învățat, greșit, repetat și făcut cu mana ta, se întamplă. Muncesc ca un debil și cad ca o clădire detonată. Mă ridic iar și o iau de la capăt. E o energie de rock star care și-a găsit locul și începe să formeze, pas cu pas, ceea ce îmi doream de mult.

Și mai personal de atât

Am tras concluzii, am dansat în ploaie, am rupt Vama în două și am aflat că e mai important să caut să spun ce simt și să respect ce cred. Pe măsură ce se întamplă asta, simt cum diferențiez ce este pentru mine și fac loc pentru ce mă interesează.

Prezent și dorințe de viitor (pe care sa mi le schimbe universul, pt că așa face el…)

Depun ceva energie în a finaliza ce am promis. Îmi iau o lecție din asta, ca să invăț să-mi inchid gura când îmi vine să spun “da”, fără să urmăresc ce planuri am făcut deja.

Invăț, așadar, să spun nu.

Țin psihologul aproape și învăț să am răbdare când mi-e mai greu și să stau degeaba din când în când (să îmi dau și puțin timp liber).

Pun visele în calendar odată cu etapele prin care să ajung la ele.

Învăț să mă organizez și să îmi mențin focusul pe ceea ce ajută la realizarea a ceea ce îmi doresc să fiu și să realizez.

Și visez lucruri noi pe care abia aștept să ți le povestesc!

Despre tine ce îmi spui?

Cum ți-a fost vara și ce concluzii ai tras de când nu ne-am mai văzut pe aici?

Mă bucur că ai stat pană la sfârșit. Mi-a lipsit asta.

Spor în toate,
Alex

Pe linia de plutire…

Salutare!

Recunosc, nu e prima inițiativă de a mai scrie, sunt cel puțin 3 articole scrise mult, nu știu dacă și bine, în draft…

Uite că a revenit vibe-ul, dacă aș putea spune așa.

De ce?

Postarea de astăzi, ca și restul, dealtfel, vine să clarifice ce s-o fi întamplat cu mine în ultima perioadă, de nu am mai regăsit energia asta happy și recunoscătoare de a mai scrie ceva pe aici. Sunt genul care propovăduiește la greu energia pozitiva, dar doar atunci când o are. Așadar, te invit să concluzionăm împreuna că în ultimul timp au fost suficiente provocări în viața mea, care să mă țină departe de butonul de publish. Buton care se apasă doar cand pot autentic să transmit ceva în public.

Aia e

În ultimele luni am tot repetat acest “aia e”, de mi-a ieșit pe nas. Și a venit de curând perioada în care “aia e” doar valida că mă doare în cur de mine și de ce trăiesc și că lupt împotriva mea să mă tot conving să merg mai departe, fără mine funcțional și fără a lua măsuri spre a schimba ceea ce mă făcea să mă simt așa nasol.

Ține cont de…?

Mine? :))

Mda. Veșnica enigmă de cum pot salva delfinii, dacă eu mor de foame. Plus că toți spun asta de parcă e atât de la îndemană totul, și poți doar să iei o pastilă și vei deveni, așa cum sunt toți, foarte grijulii cu ei, atenți la somnul lor, la nutriție, finanțe, integritate, distracție, responsabilitate, relații cu ceilalți, familie, etc…

Toți perfecti, numai eu cu musca pe căciulă

Da, poate ar trebui să fac și eu ceva bine, odată pentru totdeauna.

Poate ar trebui să nu mai fiu activ în comunitățile în care activez, că doar nu mă plătește nimeni pentru tot efortul. Mie ce-mi iese?

Poate ar trebui să practic, odată pentru totdeauna, doar un limbaj de programare, și să devin senior. Ce atâta învatat și testat atatea tehnologii noi. Nu ajută cu nimic… La ce ajută să ai experiențe multiple și viziune de integrare în folosirea lucrurilor și a tehnologiilor, când nu știi să faci bani cu ele.

Poate ar trebui să imi iau un job full-time, undeva unde timpul trece și vin banii, fără să-ți cadă părul din cap. Ce atâta luptă ca munca mea să aducă plus valoare, inovație, să optimizeze și să automatizeze, folosind soluții pe care le tot cercetez de atâția ani de zile. Doar nu îmi ridică nimeni statuie.

Poate ar trebui să mă casatoresc odată. Cu cine prind, că oricum cifra destinului mi-e 5, și asta înseamnă că dacă până la 30 de ani nu mă căsătoresc, “dracii ma ia“… Nu contează cum te simți. E de bine, stai acolo. Nu ți-e bine, mai fă și tu compromisuri….

Ce atâta muzică? Asta se făcea la școală, nu la 30 de ani, când trebuie să ai și tu o viață predictibilă. Nu să stai să bâzâi la instrumente de parcă ceva mai bun nu ai putea face.

Ce atâtea conferințe? Mă duc și eu cu săru’mâna la toți organizatorii, ca să mă bage și pe mine în seamă. Dacă aș fi citit 5 biblioteci pline, poate aș fi știut să vorbesc, mai ales în public. Așa, ce sens are să mai încerc măcar să activez ca speaker, chiar daca sunt invitat, că oricum nu duce nicăieri.

Nu am și eu o casă. Nu puteam face până acum un credit pe 50 de ani? Cât să mai plătesc chirie?

Apropo de chirie, frate câți bani dai pe chirie. Pai de banii aștia…

Ce atâtea cursuri, podcast-uri, cărti, filme? Că tot nimic nu am învatat din ele. Tot un trist, anxios, intrigat pe viață, am ramas…

Nu am bagat în cripto? Nu am înca economii strânse? Bine măcar că plătesc la pensii…

Linia de plutire

E clar că fac lucrurile în modul meu. Degetele în urechi și privirea în față. Ajung eu să ma găsesc pe undeva, sau mai durează. Ce-i drept, merită din plin, că altfel ar fi totul prea predictibil și m-aș lupta să aduc o urmă de nou la fiecare pas.

Câteodată mă simt singur împotriva tuturor. Și să fie clar, nu părinții îmi spun astea. Dragii de ei m-au învățat și au priceput că prostul tot ca el face, dar cu bune intenții, până rezolvă el cumva. Vă iubesc, ai mei!
Chiar dacă le lovesc principiile câteodată, îi simt cum fac eforturi să mă înteleagă și să se ghideze după convingerile mele.

Sunt puțini oameni care mă înteleg, iar paradigma face că efectiv simt cum se hrănesc cu energia mea haotică și cum, după ce în final mulți dintre ei m-au acceptat așa cum sunt, capată și ei un trend asemănător de haotic. Mai lasă din conservatorism, și mai desfac șireturile, robineții și curelele, ca să mai ia o gura de spontan. Pas cu pas, timizi, dar uimiți de rezultate.

Mă simt mai iubit și acceptat ca niciodată

Sunt super recunoscător că ne putem vedea, putem ieși și că s-au mai relaxat restricțiile. Statul în casă mult timp poate produce reacții adverse.

Am puțini prieteni. Culmea, majoritatea mult mai pragmatici decât mine, chiar opuși ca personalitate. Dar ce mă fascinează la ei, este că dacă sun pe oricare dintre ei, răspund chiar dacă nu pot vorbi și întreabă, “Alex, eu sunt intr-o….., e urgent? Te pot suna dupa?”

Asta pentru mine înseamna că sunt important pentru ei și că efortul de a mă anunța că sunt acolo pentru mine dar dacă nu este ceva urgent, ar prefera să discutam mai târziu, este ceva incredibil.

Resurse

În haosul meu, mă simt ghidat de câteva lucruri pe care le experimentez și de care sunt interesat.

Vreau să îți las câteva resurse care mă ajută mult să înteleg cum funcționez și cat de normal sunt, într-o lume plină de trenduri către standard. Nu sunt nici o afiliere, sunt doar lucruri care m-au ajutat în ultima perioadă și pe care le recomand cu multă caldură.

Podcast MindArchitect
https://mindarchitect.ro/

Cel mai fain podcast de neuroștiință, care mă face să mă povestesc tuturor și să mă înțeleg din punct de vedere comportamental și neuroștiințific. Așa resursă mai rar, și este de un incredibil sprijin oricărei persoane căreia i-am recomandat acest proiect.

Dr. Alina Păduraru – Știinta de cartier
https://www.youtube.com/channel/UCQcPTqBuYr_cHYpRWV8NuYQ

Aceasta doctoriță, super carismatică, care face mini scenete de teatru bazate pe subiecte medicale super complexe. Check out “La cafea cu organele mele

Cristian Onețiu – Smart Start-Up
https://smartstartup.ro/

Doamne, cât de începător sunt în antreprenoriat și cât de bine este să ai pe cineva care să demistifice magia din spatele business-urilor. Sunt atât de multe provocări în cursul lui Cristian, și îl recomand pentru toți care vor să înteleagă mecanismele îndependenței financiare.

Selly – Academia de vlogging
https://curs.selly.ro/

Dacă ai un telefon mobil, ajută-te de el și învață cum să te exprimi în conținut. Așa cum facem poze la flori și peisaje și le punem pe Insta, cursul lui Selly te învață să te dai pe conținut video pe net. Chiar dacă nu vrei să faci o carieră în vlogging, te ajută să scapi de inhibiții și să te exprimi mai ușor. Stai să vezi ce clipuri vin.

Curs de Mapare a mintii :))
https://www.udemy.com/share/1023cIA0QedF5bQnw=/

Mă ajută să imi organizez informația. Chiar dacă pare că povestea are “sos” doar cât stă în capul meu, acest curs m-a învațat să conserv ceea ce vreau să spun și să pot redacta povestea din capul meu, coerent, făra lipsuri, în orice mediu.

Huawei band 4 Pro
https://consumer.huawei.com/ro/wearables/band4-pro/

Somnul a devenit una din primele mele griji. Brățara m-a ajutat să îmi urmăresc caliatea somnului și mi-a dat atat de multe predicții faine. După ce am aplicat din ele, simt cum mă simt mai fain, iar focusul și energia mea sunt la nivel optim. Se poate și mai bine, așa spune și brațara, așa simt și eu, dar tot ea are grijă și să facă predicții pas cu pas și să urmarească cu atențe trendurile comportamentului meu, precum, ora de culcare, trezire, naps, nivel de oxigen, număr treziri, etc…

Camera din față – cafenea redevenită accesibilă după coborârea restricțiilor
https://cameradinfata.ro/

Dacă nu ai baut înca o cafea acolo, ai ratat o experiență super chill și aromată pe care această cafenea o oferă. Nu spun mai mult decât să te duci să încerci. Merită 2 ore din viața ta, eu sunt acolo aproape zilnic.

Roaba de cultură
https://greenrevolution.ro/Proiecte/roaba-de-cultura/

Locul din care scriu acum, asta după ce m-am decis spontan că asta este energia care scrie articole și am parcat lângă Herastrău. Mirific loc de lucru, mai ales cand ai nevoie de creativitate la maxim și te tine bateria de la laptop. Plus ca în timpul săptamânii ești cam singur pe acolo.

Uite aici:

Concluzie

Cam atât. Genul asta de mind-set, convingeri, filtre și resurse mă fac să rămân pe linia de plutire și să mă apropii de ceea ce momentan eu numesc vise. Unele din ele vor pică după validare, iar altele se vor amplifica, iar eu rămân recunoscător și satisfăcut căt de mult se poate.

Sper că ceva din ce am scris aici să te ajute. Asta, în mare, este ceea ce fac recurent ca să mă regăsesc.

Lasă-mi tu un mesaj, ca să știu că ai fost aici. Impactul mesajelor de la tine, se resimte în tot hipotalamusul meu, iar dopamina ajunge sa țâsnească ca șampania dintr-o sticlă agitată la maxim.

Tu ce faci ca să te cunoști mai bine și/sau să ramâi pe linia de plutire?

Toata cele bune,
Alex Bordei

Focus pe nevoile mele

Salutare,

Am să spun ceva, că tare-mi bate în țeavă.

Ei bine, a trecut ceva timp de când nu am mai fost pe aici. Ba chiar între timp mai expirase și domeniul și a trebuit reactualizat.

Nu știu să iti zic de ce, dar uite așa mă mai trezesc din somn pe la 2:50 dimineața, cu o stare care nu ma lasă să nu îți spun ce vreau să iți spun. Întotdeauna mă roade și mă perpelește, nu imi dă stare, fie că sunt la birou, dorm sau fac ceva ce nu are absolut nici o legătură cu blogul sau frumos spusul storytelling.

Astăzi scriu despre cum percep eu puterea momentului, cu o mică introducere despre ce și cum s-a mai intamplat în viața mea.

Hai, ready, steady, GO, că tare ma bucur ca te-am prins iar.

Buuuun… sunt câteva luni bune de la ultimul succes viral produs de cele câteva sute de cititori unici veniți cu ocazia ultimului articol. Foarte multe păreri bune de acolo au format asa o energie care a generat ceva încredere, cum ca aș mai putea face asta, iar acum zâmbesc cu un rictus ciudat, deformat de entuziasm și rup tastele, lăsând să vină ceva ce nici nu știu ce va fi la final.
Sper că și articolul actual să fie cel puțin la fel de bun ca ultimul. Oricum voi avea întotdeauna alternativa de a scrie aici fără a avea un interes. Mai degrabă doar dorința de a mă destăinui.

Concluzii adunate de ceva vreme

Aș concluziona toată perioada asta printr-o prezență a certitudinii ce se simte așa, ca o lipsa de ingrijorare și o încântătoare poftă de viață și de nou, pe care as defini-o prin…

Si de aici am continuat pe laptop, pentru ca logistic era imposibil pe telefon… Vezi clipul urmator.

Bun (din nou), aparent nimic nu ma oprește să termin povestea. Văd șanse mari ca articolul să vadă lumina internetului.

Scriam că aș concluziona ultima perioada ca o lipsa de îngrijorare și (acum văd ce pompos e textul cu două paragrafe mai sus), o MAGNIFICĂ și ÎNCÂNTĂTOARE poftă de viață :-))), aparute cumva în jurul temei ca totul este posibil.

Nu am mișcat pămâtul de pe orbită, deocamdată, dar în aceste luni sigur constelațiile care se ocupă de bunăstarea fundului meu dau cu tupeu, noroc și oportunități în mine, mai ceva ca reclamele atent selecționate de pe internet.

Ce am mai facut? Încerc pe puncte, ca să nu plictisesc

Din câte îmi aduc aminte, fără să fac un efort să mai și caut cănd am scris ultima dată, zic așa…

Am moderat doua hackathoane. DevHacks 2020. În unul din ele am și metorat, și a fost excepțional.

Am lansat Flutter Romania Meetup și “a pușcat”, cum s-ar spune. Suntem în a doua ediție, văzând cu ochii ce oportunități se creează în comunitatea asta. Prima ediție a fost super faină, iar a doua îi are ca protagoniști pe Alex Păduraru (Forbes 30sub30) și Alex Olteanu, omul și prietenul care mă șocheaza cum e fix pe aceeași lungime de unda cu mine, fix în aceasta perioadă, și ce lucruri faine au început să iasă din colaborarea noastră.

În plină pandemie, mi-am luat spontan o zi întreaga de lucru de la Cluj și am semnat un contract pe care l-am obținut în timpul unei discuții în lift.

Am avut un craciun foarte aproape de senzația unei familii în care rolul meu diferă de cele clasice de copil, nepot, văr, etc. Am avut unul din rolurile principale. Da, da! Unul din alea importante care cheamă familia la masă, care il ajută pe moșul să lucreze pe perioada pandemiei, care oferă banuți și nuci la colindatori și care stă la barfa cu adulții :-)), profitând de adunarea copiilor în jurul subiectului momentului oferit de cadouri.

Am încheiat anul fiind considerabil pe plus cu greutatea și l-am început cu o agendă în care nu-mi promit nimic mai mult decât grija pentru ce contează acum pentru mine.

Mi-am facut mare birou fain și am început cursul lui Cristian Onețiu.

Am cunoscut povești mari și mi-am trăit experiența împlinirii unui vis pe care l-am definit exact asa cum s-a și întamplat și pe care l-am conturat înca din liceu. Scriu acum aici, pentru că mai am până ajung eu să împachetez vlogul. Povestea în sine merită scrisă, și știi ceva? Îti garantez că e faină, și fac eu așa o promisiune, venită din stomac, că scriu articolul și montez și clipul video, pentru că simt că povestea merită prezentată. Până atunci, spun doar atât. Am fost parte din echipa tehnică a concertului Voltaj de pe 1 decembrie 2020, și frate ce mi-a placut!

Am găsit un hobby fain, care îmbina pasiunile mele. Iau mașini cu telecomandă și le reconditionez și modific în unele inteligente. Vezi mai jos ce Audi R8 fain reconditionez acum. I-am programat luminile și i-am adăugat un girofar, transformându-l în mașină de poliție. Urmează partea de sunet și control prin aplicație de mobil. Cum iți sună VR și FPV în cursele de mașini electrice? Un fel de Revolut in viața reală.

Și ce mai îmi vine în cap este că am învățat să cânt 3 melodii la bass.

Am învatat in 2020 un limbaj nou de programare de la zero și scriu acum aplicații de mobil ca să practic și să pun bazele tehnice a ceea ce va fi în curând mica mea brutărie de soft.

Și mai sunt chestiuni MAAAAARI, super faine, demarate, care aștept să se concluzioneze și să le raportez aici.

Pe scurt, ce și cum?

Lucruri faine, consistente, care ma fac în fiecare zi să mă entuziazmez și să mă umplu de motivație.

Ce fac diferit?

Aș răspunde cu ceva ce înainte mă enerva la culme când primeam ca sfat. Aparent, ține doar de tine ce alegi să ți se întample. Lipsa ta de motivație, sau încantarea care îți însoțeste fiecare clipă, sunt fix la tine acolo, iar totul pare o chestiune de alegere care se antrenează în timp și devine mai facilă și ușor de repetat.

Simplu de zis, că de asta ma enerva și pe mine, dar greu de înteles și pus în practică până nu te lovește ca un accelerat în plină viteză și devine, în mod super relaxat, parte din tine. Nu știu cat ține, dar nu cred că mai pleacă. E dovada clară că daca ajung să mă simt mizerabil, ori n-am grijă de mine și nevoile mele, ori nu fac nimic în direcțiile care mă interesează sau blamez pe alții pentru problemele mele. Și de aici vine alerta și reveneala imediată. Un cerc închis și logic.

Ce pot să spun este că, atunci când imi doresc ceva, cer direct, fără să astept să se creeze contextul ideal. Nu m-am blocat o clipă de motive diverse, ci m-am trezit că se întamplă și toata lumea mi-a răspuns la invitații, iar lucrurile au avut finalizare. Am cunoscut de la oameni de afaceri de calitate la muzicieni de top și am fost inspirat de discuții parcă dedicate mie și încurajării mele de a face ceea ce îmi doresc.

Mai departe, am dat curs spontan ideilor care îmi rodeau stomacul de ani de zile. La o discuție online din comunitatea WordPress România, am arătat noul limbaj pe care il învățasem, și uite cum acum am ajuns să pun umărul la comunitatea de Flutter din România. Vezi Flutter Romania Meetup
Am și eu locul meu unde să anunț sponsorii, unde să scriu texte fancy de promovare, unde să invit speakeri super faini și inspiraționali și unde să moderez și să ofer timp tuturor să se exprime ca să afle sau să împartășească lucruri noi. Fain playground, nu?

Mnoh, ca să fac si aici o scurta concluzie, că tare-s nevorbit.

Am descoperit că mai tăcând și făcând, la un moment dat dispare rahatul ala de senzație că nu se intamplă nimic stabil, consistent și calitativ în viața mea. Văd acum cât de simplu ar fi fost să fac cel puțin toate lucrurile astea menționate mai devreme și cât de mult am băgat scuze din top și m-am auto-sabotat, găsind diverse motive care să explice alte motive.

Dacă ar fi să-mi dau un sfat celui care acum 3 ani se speriase că viața lui devine ceva vag și împrastiat, ar fi să aibă grijă de el și de ce decizii ia. Dacă nu începi de aici, cu egoismul clar de a-ți cunoaște și îndeplini nevoile (mai ales emoționale), rămâi captiv în roata deciziilor proaste, a timpului ocupat de rahaturi care nu te ajută cu nimic, a promisiunilor vagi pe care nu le poți urma și a senzației că nimic nu e clar, iar toate rahturile ți se întamplă doar ție. N-aș exagera că și ghinionul își va face simțită prezența și va deveni un motiv.

Metaforic, pe principiul, cum poți să salvezi delfinii, dacă tu nu ai energie nici să cobori din casă pentru că ești mort de foame, pentru că nu vrei să cumperi o pâine, pentru că poate altcineva nu va avea ce să mai cumpere ?

Cum arată ziua mea astazi?

Ciudat, dar încep fiecare zi cu un gest interesant. Spun “la mulți ani!” celor care îmi sunt în lista de Facebook.
Am considerat pueril să scrii cuiva “la mulți ani” prin Facebook, dar mica senzație de oferire a unui gând bun, chiar și dacă nu cunosc persoana, e ceva suuuper fain și mă încarcă tare. (testat și validat)

Pentru o perioadă de timp, sper eu că e definitiv, am mutat focusul activității din prima parte a zilei pe lucrurile care mă ajuta să imi consolidez visele. Nu exagerez să validez faptul că mica mea brutărie de soft primește inclusiv propuneri de finanțare și că se va întampla în curand. Vreau să mă simt pregătit când lansez, iar pentru asta, mă găsești lucrând în cel mai inspirat mod. Începand cu orele 8, în fiecare dimineață, la Camera din Față, avănd cea mai faină și gustoasă cafea decorată. Dacă ai ocazia să treci pe acolo, să te uiți în ochii mei și să îmi spui pe bune dacă nu se vede cu cât entuziasm lucrez la ceea ce reprezintă pre-lansarea afacerii mele.

Noroc cu oportunitatea pe care tata mi-a oferit-o, acum urmez cursul lui Cristian Onetiu, Smart Restart. Da, chiar aveam nevoie de ceva structurat așa…

În continuare am job-ul, iar productivitatea și energia mea au atins cote impresionante. Mă aștept să mai și cad, dar să știi că mă ajută să scriu și să mai recitesc articolele mele. Îmi aduc aminte de cine sunt, atunci când mă mai rătăcesc în urma agitației create de suma de decizii puerile.

Aplic refuzul majorității situaților diverse și menținerea focusului către ce vreau să construiesc. Nu mi-e ușor. O mai dau cotită câte odată, mai ales dacă trebuie să refuz un apropiat, dar ce pot spune este că suma de lucruri neadecvate a scăzut. Mai sunt câteva, dar oricum senzația de prioritizare e nouă și devine din ce în ce mai prezentă.

Până data viitoare, te las cu bine.

Mi-a facut placere să scriu. Este ora 05:20, iar eu am o relaxată stare de satisfacție și o ușoară mândrie.

Lasă-mi un comentariu, ca să știu că ești bine.

Toate cele bune,
Alex
Featured photo by You X Ventures on Unsplash

Mic UPDATE: Buna dimineata, si spor la cafelutza! :-))

Ia-ți un vis și întreabă-l zilnic de tine

Ce mă bucur că ești aici! De-aș fi singur, nici că aș mai scrie.

Mi-am luat astăzi un moment, înainte de a fixa “programul ideal” al saptămânii deja în curs, ca să imi ofer un alt mic moment autentic de sinceritate. Da, din aceea dură, scrisă cu mana mea, lasată să fie publică și recitită din timp în timp, ca un jurnal expus într-o piață publică de la țară.

Interesant este că nu pare să existe nimic mai important acum, decât să imi savurez reflexia în timp ce mai așez din cuvinte și să mai iau cate o gură din cafeaua, întamplator genială, de astăzi.

Noi nu am mai schimbat demult câteva cuvinte. Nu că nu mi-ar sta în caracter să revin ca o pană de curent, să iți fur atenția pentru câteva minute, și să ne mai intersectăm relativ spontan. De data asta, întarzierea mi-a semnalizat că sunt și perioade în care agitația, haosul, par să bată ințiativa, focusul și concentrarea. Mda, cam astea au lipsit în ultimul timp.

Așa, ca fapt divers… Lucrurile au stat la fel de diferit ca și până acum. A fost COVID… și lucruri faine, și dure, și iar faine și iar dure și cu plecări și cu mutări, și cu fluturi în stomac, și cu despărțiri, și cu și fără bani, cât și cu și fără mine. Iar eu în sfârșit mi-am luat rolul de bătrân întelept și mă uit la ce puteam face diferit, încercand să anticip ce rezultate diferite aș fi putut avea.

Păi (nici-un păi), în primul rând. Pledoria mea susține faptul că nu am nici o vină, atunci cand vine vorba de greșeli… dar nici experientă, atunci când ar fi și ceva de făcut, iar eu prea tare m-am supărat pe mine, iar asta m-a speriat, descurajat și m-a ținut pe loc în toată această perioadă.

COVID-19

Nu știu ce să sper, și nici ce cuvinte încurajatoare să găsesc.

Cred doar că în loc să aștept să treacă, sau să sper că totul va reveni la normal, mai bine imi iau măscuțele cu design funny, gelul dezinfectant și rolul de adult responsabil de igiena personală și a celor din casă, și fac tot ce ține de mine în a mă proteja și a relaționa, în limita decenței și a colaborării celor din jur.

In rest, mă port normal. Ca individ, cred că este suficient…

Imi lipsesc doar concertele, ocazie care m-a facut să urmăresc alte concerte pe YouTube și să găsesc clipuri ca:

Ți-l recomand cu drag. E ceva tare fain.

Ok, subiectul pentru care ne-am adunat aici. Ia-ți un vis și întreabă-l zilnic de tine

Tocmai am finalizat trecerea printr-o perioadă intensă, cu multe schimbări și evenimente. Zic eu ca a trecut, pentru că de ceva timp par că s-au asezat unele, altele…

Din câte mă cunosc, sunt foarte dinamic când vine vorba de schimbări și foarte spontan în a lua decizii. Unii ar cataloga comportamentul meu chiar iresponsabil, dar eu am avut mai mereu grijă să masor riscul, și să îl las să se manifeste până aproape de limită. Au fost și situații când am dat-o de gard, dar per total e să zicem că e cum am scris mai sus.

Dar unele perioade sunt mai mult decât cunosc eu că pot duce.

Îmi este destul de comun să fiu întrebat de ce trag de mine, sau să primesc asta ca explicație din partea celor care, aparent, mi-au gasit motivul intârzierii exploziei mele, pe care toți o anticipă.

Nu știu care este limita maximă a tragerii de mine și nici cea decentă, în care lucrurile rămân stabile. Cert este ca în sfârșit m-am simțit depășit și am recunoscut că m-am simțit astfel. Iar cel mai fain este că am putut corela asta cu situația în care mă aflam și cu toate frustrările de care mă loveam pe moment.

Am înțeles înca odată ca evenimentele, fie ele stresante, sau pline de bucurie și entuziasm, au toate locul lor în viața noastră. Și prin locul lor, nu mă refer că e normal ca ele să se întâmple, ci că toate vin într-o ordine.

Unele vin spontan, necontrolat. Altele țin și de deciziile pe care le luam. Iar aici am picat eu examenul.

Am vrut tot. TOT. Să nu ratez nimic, fie că era vorba de ceva ce voiam să elimin din viața mea, fie că era ceva ce îmi doream, sau care fix în momentele alea s-a ivit.

Cumva, doream să schimb tot ce se putea schimba și să nu ratez nimic nou, sperand că sa ve întâmpla repede și bine și va fi și de lungă durată.

Am obosit doar scriind ultima replică și recitind-o. Ideea e că foarte puține lucruri s-au întamplat realmente spontan. Și, plus de asta, în general alea au fost lucrurile faine. Am forțat nota, neratând nimic din ce se ivea, și nerespectand nimic din ceea ce îmi semnaliza mie că mă îndrept către o limită fizică imposibilă.

Și de aici stagnarea

De aici ineficiența. Îmi era mult mai greu să mă focusez și sa livrez calitativ în relație cu job-ul, asta însemnand că începuse să ocupe mai mult timp decât normal, ceea ce mă obosea și mai tare. Proiectele personale au stagnat puternic, iar cele colaborative au fost afectate de ineficiența mea. Directivele mele au devenit pur și simplu o cale spre amânare, iar pana și eu ajunsesem să nu mai am încredere în ele.

În tot haos-ul, tot ce nu mergea bine mă făcea să blamez prezentul și să caut cu disperare idei și soluții ca să îl rezolv și să promit că senzația asta o să dispară. Iar cumulat cu nerăbdarea de mai sus, începeam să acționez haotic inclusiv spre ideile care păreau să promită cai verzi pe pereți. Ce crezi? Neavănd focus, am ajuns sa le abandonez rapid, rămânând doar cu senzația de incapabilitate, distrus de faptul că nu pot duce nimic la capăt.

În realitate eram ca Tom care se chinuia să țină toate farfuriile. Inevitabil a dat greș la ultima, nu?

Norocul și concluzia

Norocul vine din faptul că toate trec. Și au trecut.

Îmi dau puțin credit aici, pentru că atunci când efectiv viața mea arăta ca a unui raton trist și ud, măcar atunci mi-am dat seama că less is more și m-am potolit în a mai lua noi decizii.

Am ales să îmi spun că mai ține și de mine cum îmi influențez starea și să aleg să încerc să trec pozitiv prin toate, pâââână eventual or ajunge la final.

În timp, mi-am dat seama că fuga către a lucra la idei noi, de a nu rata nimic, nu face decât să mă obosească și că ar fi mult mai bine să arhivez ideile într-un carnetel, în timp ce, focusat, să lucrez la una din ele până o duc la capăt. (Teoria o știam, dar acum am fost nevoit să o aplic, cumva the hard way)

Și de aici visul din titlu.

Ia-ți un vis și întrebă-l zilnic de tine. Am ajuns dupa toată perioada asta tumultoasă, să tânjesc dupa certitudine, după liniște și organizare. Să îmi doresc tare să mă văd cu promisiunile duse la capăt și pe mine gata sa aleg din nou căror oportunități să le dau curs.

Poate nu-i un vis mareț, idealist, ci un vis practic. Pe principiul “opriți pământul, eu vreau sa cobor“, ajunsesem să îmi doresc tare să se liniștească apele, să fac puțină liniște, iar totul părea atât de imposibil atunci, încat am ales ca dorința mea să devină un vis spre care tânjesc.

Și m-am întrebat zilnic de visul meu. Cât mai am? E bine ce fac acum? Aș putea să optimizez ceva.

Iar el zilnic mi-a susținut procesul și m-a făcut să evit să aduc mai multă agitație în viața mea, să imi clarific poziția vis-à-vis de alte persoane sau proiecte, să împing lucrurile spre finalizare sau să renunț acolo unde deja nu mai avea nici un rost să continui.

În sfârșit simt că lucrurile au capătat o direcție, iar dacă ceva spontan e gata să se întample, tocmai ce mi-am mai eliberat o mână pentru putea gestiona situația.

Altfel, și daca aș fi avut doar pană la roata de la mașina ar fi fost mult prea mult.

Ce vreau să spun dincolo de toate clișeele din text, este că atunci când am o problemă, am descoperit că în mine este și rezvolvarea, iar un proces simplu de auto-coaching, de a mă întreba constant cum sunt, ce vreau și ce aș putea face ca să îmbunatățesc lucrurile, m-a scos din rahat. Nu întotdeauna mi se pare plauzibil să fac asta, chiar dacă am observat că de fiecare dată are succes. Se întâmplă sa intru într-un fel de auto-sabotaj. În cazurile astea, caut să mă ghideze un coleg din școala de coaching, sau cineva care știu că mă crede în stare să găsesc o soluție, iar așa rezolv treaba.

Am scris articolul asta în semn de recunoștintă pentru cei care m-au învățat că ce mi se întâmplă ține mult de mine și pentru toți cei care au ales să mă sprijine mereu când m-au văzut jos, pentru cei care mi-au împins o bere în bot fix atunci când luatul în serios nu ajuta, pentru cei în rol de coach care răspund dedicat la orice solicitare și pentru cei ce au ales să se educe și să aducă plus valoare în viața lor și a celor din jur, investind timp și bani, învățând și aplicând ceea ce se predă în școala de coaching.

Să îmi întreb visul de mine, este cumva metoda cea mai eficientă de a-mi acorda focusul către ceea ce sunt și ceea ce mi se întâmplă în prezent. Îmi este tare incomod să mă uit la ce nu funcționează în viața mea și doar considerând că visul meu ar putea fi ca lucrurile să funcționeze cât mai bine, iar eu să fiu cât mai relaxat, doar așa pot alege să lucrez activ și pot face tot ce este nevoie și ține de mine ca să îmi duc la capăt scopul.

Mă bucur că am scris iar. Și mă bucur că ai fost iar aici.
Dă un semn în comentarii, e foarte placută senzația de feedback.

Photo by Hello I’m Nik 🎞 on Unsplash

Cand antrenez un rol, aplic jocul meu preferat

Salutare!

Am gasit jocul de rol, perfect. Dar mai intai hai sa iti scriu o poveste.

Sunt de parere ca noi ca oameni, continem in interiorul nostru mai multe personaje. Nu spun personalitati, ci mai multe personaje care indeplinesc mai multe roluri, care impreuna ne fac sa fim ceea ce suntem si ne definesc pe fiecare in parte. Restul sistemului nostru emotional, avand rol de administrator, fiind capabil de a porni, opri, amana si de a antrena sistemele, in functie de mediu si perceptiile senzoriale pe care le avem.

De exemplu, eu. In viata mea regasesc mai multe roluri: angajat, programator, antreprenor, muzician, iubit, economist, bucatar, strategist, copil, electronist, aventurier, coach, DJ si altele.

Toate aceste roluri sunt definite fiecare de un set de abilitati, experiente si diferite nivele de experienta.

Exemplu, iar.

Rolul angajatului. Are abilitatea de a programa, in limbaje web, la standarde calitative, are o experienta larga de aprox. 7 ani antrenata in mod auto-didact, iar ca nivel de experienta este avansat.

Rolul de DJ, spre exemplu, este de a mixa muzica cu influente oldies si mai ales tiganesti, a facut asta de putine ori, iar ca nivel este incepator.

Ai prins ideea, nu?

Training

Acum, ce poti face sa antrenezi aceste roluri si sa simti ca faci ceva pentru fiecare?

Eu vreau sa economisesc banuti. Nu am facut asta pana de curand si ador senzatia de a cheltui banii pusi deoparte pentru un scop.

Vreau sa gatesc mai mult. In ultimul timp am facut asta de putine ori, dar imi place sa ma pierd in rutina gatitului si ador sastisfactia ca mananc ceva ce a iesit din mana mea.

Sunt antreprenor si chiar ma jucam diferite jocuri pe mobil care simulau diverse afaceri. Pe cat imi placeau jocurile astea, simteam ca sunt o pierdere de timp.

Si ultimul motiv este ca am renuntat la gluten, ceea ce nu imi mai permite sa mananc patiserie la prima ora din zi. Asadar, trebuie sa imi gatesc, cel putin dimineata.

Ce legatura au toate motivele astea cu jocul de mai sus?

JOCUL

Eh, ca sa imi antrenez rolurile de economist, bucatar, antreprenor si, de ce nu, nutritionist, am imbinat toate particularitatile antrenarii acestor roluri intr-un joc de-a restaurantul.

Astfel, am deschis un restaurant, pentru un singur client. Eu.
Il administrez in calitate de antreprenor. Pun banuti deoparte cu o strategie excelenta de economist. Am cel mai renumit bucatar din casa, care pregateste cele mai faine meniuri pt dieta de gluten. Toate rolurile astea sunt ale mele si ma pun constient in rolul fiecaruia ca sa imi fac treaba cat de bine pot.

Orice mancare costa 15 lei si orice bautura preparata costa 5 lei.
Eu, clientul plateste in timp ce eu, econosmitul face decontul alimentelor cumparate pt ziua urmatoare.
Eu, bucatarul aplica retete noi si devine mai experimentat pentru ca eu, nutritionistul dau sfaturi excelente bazate pe cercetari amanuntite ale internetului. Toate astea fiind administrate cu maxima atentie de catre eu, antreprenorul.

Afacerea mea merge ca pe roate. Am pus deja o suma impresionanta deoparte. Simt ca mananc ce imi place si ca gatesc cu pasiune. Iar jocul de antreprenoriat de pe mobil acum are loc in realitate, iar eu simt satisfactia pe deplin.

Toate astea coordonate de sistemul meu emotional, care pregateste fiecare rol sa isi faca treaba la maxim.

Un alt mic exemplu.

Un prieten lucreaza de acasa, si simte ca lucreaza mai mult decat o facea la birou, iar rezultatele nu ii sunt satisfacatoare pe deplin. Totodata simte ca nu isi rezerva suficient timp pentru el, iar cand o face nu petrece timpul acesta dedicat.

Propunerea mea, pe care el a adoptat-o instant, a fost sa trezeasca administratorul din el si sa aduca si rolul de manager in viata lui, astfel incat sa se asigure ca angajatul, care lucra prea mult, sa isi indeplineasca job-ul, sa aiba un timp de lucru clar definit si sa fie detasat de orice responsabilitate atunci cand isi termina treaba.

Ce crezi a avut succes? Da. Modul lui de lucru s-a schimbat, este mai productiv, mai atent la nevoile lui, antrenandu-si rolul de angajat, manager, barbat, in timpul liber, si copil. facand asta intr-un mod constant.

Cum iti suna?

Sunt curios, care sunt cele mai experimentate 2 roluri ale tale si care sunt cele mai neexperimentate alte doua roluri ale tale.

Vrei sa facem impreuna un joc pentru tine astfel incat sa le imbinam si sa mai antrenezi din roluri, tu avand experientele dorite pentru fiecare?

Tare-s curios. Lasa-mi raspunsul tau mai jos.

Toate cele bune,
Alex (scriitor, copyrighter)

Photo by Florian Gagnepain on Unsplash

Psst! Tu, ce ai mai facut?

Salutare!

E inca inceput de an, nu? Pentru mine asa e, ca parca acum m-am trezit dupa toata agitatia din ultima vreme.

Tu, ce ai mai facut? Facem asa, ne imaginam ca facem ca si copiii si dam de pe unul pe altul.
– Tu primul.
– Ba tu, ca eu am intrebat primul.
– Nu, tu, ca ai inceput discutia.

Ok, sa iti mai spun de mine. Dar, dupa, vine randul tau.

Eu.

Am avut un final de an cu multe drumuri si cu multe intamplari, dar ceva mi se roteste in cap. Ce ma fac, ca au trecut 21 de zile si nu am facut planul pentru anul asta?
Nu am definit etape, termene limita si nici nu am stabilit concediul pe care nu l-am avut niciodata.
Oare ma voi putea ierta pentru asta?

Nu de alta, dar nici acum nu am chef sa o fac si pentru prima oara nu ma streseaza nici un gand in legatura cu asta.

Ei, dar stii de ce? Pentru ca in loc sa mai fac planuri, am fost ocupat sa fac lucruri.

Am intrat “in paine”, direct. Mai energic ca niciodata si mai focusat cum nu cred ca am mai fost, nici macar cand ii bagam ata in ac maicamii.
Am realizat ca nu prea mai sunt prezent pe social media si nici pe aici, pe blog, nu am mai dat de o vreme. Iar intre doua lucruri pe care le lucrez astazi, am zis sa iti las un mesaj, ca tare-s nevorbit…

Pentru prima data mi-am luat rolul in serios. Cum am facut asta? Nu stiu… dar rezultatele si entuziasmul meu, care pentru prima data nu au mai tinut doar 3 zile, reprezinta dovada ca ceva s-a asezat.

Profesional, rup job-ul in doua. Am inceput sa lucrez si proiectele personale si iata-ma la ora asta (1:30 am), care mi-a devenit cunoscuta in ultimul timp, cum parca nu m-as opri, si nici iepurasul Duracell nu face fata in ritmul asta.

Cum, si de ce asa de sigur?

Cheia, relaxarea. Un cuvant atat de comun noua, dar o stare mult prea rar intalnita. Dupa pregatirea in Hipnoterapie de anul trecut, am deprins o abilitate extraordinara, iar in combinatie cu scoala de coaching pe care urmeaza sa o finalizez in curand si din care am invatat atat de multe, am deprins abilitati fascinante de intelegere si asumare a emotiilor prezente in corpul meu. Daca as fi citit mesajul asta acum 2 ani, as fi ales sa consider totul trivial si sa resping cuvinte ca, meditatie, inteligenta emotionala si altele.

Eh, pentru ca intelegerea urmeaza experientei, am aplicat pe mine tot ce am invatat.
Si ce sa vezi, fain tare. Totul se intampla atat de fain, iar eu sunt prezent in totalitate in viata mea. Nu stiu tu, dar eu aveam des senzatia ca parca traiesc intr-o ceata, plina de nedumeriri despre scopul meu in viata, perceptia celorlalti fata de mine, planuri si dorinte neindeplinite.
Acum am o minte mult mai clara. Fac lucruri faine. Si cel mai important, am inceput sa le fac pe alea pe care le simt ca pentru mine, si sa am si rezultate care sa ma incurajeze sa continui.

Anul asta, pana acum.

Am fost acceptat ca speaker la WordCamp Bucharest si bag mare la organizarea WordCamp Europe Porto de anul asta.

Startup-ul in care sunt parte a primit vesti incredibile de finantare si continuitate.

Am inceput sa colaborez cu oameni cu care imi doream de mult sa lucrez, dar nu se aratau oportunitatile. Am inceput sa compun o melodie, si sunt aproape de a inregistra vocea.
Am dat un hit viral pe TikTok.

Am primit propuneri de proiecte, exact pe ce am experimentat pana acum si in sfarsit pot pune in practica cu ce m-am jucat. Vorbesc aici de Robotica, IoT, WordPress si consultanta in materie de dezvoltare software.

Si am avut cateva iesiri in care am simtit si eu ca nu mai sunt un Party Pooper si m-am distrat pana la epuizare.

Scriu poezii si mai revin aici pe blog.

Plus ca am luat si alte decizii mult mai personale, pe care in mod normal le amanam din frici. Nu completez aici, dar sunt tare importante pentru mine.

Toate astea, relaxat. Si mai tot timpul intrebat ce fumez pentru ca oamenii ar vrea sa simta si ei acelasi entuziasm si aceeasi fericire pe care le am mai tot timpul.

Mai si melancolizez, asa…

Da, mi se face dor de casa. De frati si de ai mei.
Am si racit, oleaca. Nu prea stiu cum sa am grija de mine, cand vine vorba de medicatie, dar invat.
Mi se face dor de ea si poate ii pot spune pe moment sau poate nu…
Mai gatesc, dar inca mananc cu noduri cand nu iese ce trebuie.

Mai sunt cateodata panicat de ce s-ar putea intampla si mai am draci cateodata cand dupa 4-5 inundatii, instalatorul pleaca de la mine, iar dupa 30 minute am baia plina de apa…

Ce-i fain e ca le am pe toate, si am parte de focusul si relaxarea de a le trai asa cum vin. Una dupa alta.

Planurile in dorinte.

Nu te mint. Am dorinte. Mi-as dori sa lansez o carte de poezii.

Mi-as dori sa incep sa cant intr-o formatie si sa pornesc seria de clipuri de robotica de pe YouTube.

Ar fi fain sa mai dau o fuga in Grecia si as vrea sa ajung la o prietena in Germania.

Mi-as dori sa deschid biroul Whiz si sa pornesc mica mea brutarie de Software Development.

Vreau sa ajut, sa sprijin si sa inspir si mai multi oameni sa isi atinga obiectivele, folosind ceea ce am invatat in scoala de coaching si toate pregatirile pe care le-am facut. Sunt aici si pentru tine, doar da-mi de stire.

Da, is cateva. Dar nu au deadline-uri, pt. ca sunt lucruri spre care ma indrept. Iar, cu putina rabdare si focus pe cat de misto sunt experientele din prezent, ajung si acolo. Oricum, mai trebuie sa si dorm…

Ia sa vezi.

Mi-a venit acum, ca nu intentionam sa fac asta, dar iti las o poezie, din cele scrise pana acum.

Fericirea ca enigma 

De-ai servi doar fericirea
Fără nimic altceva...
Ce frumos și simplu sună,
Doar că nu e chiar așa.

Și de tragi să se întâmple,
Mai tare fuge și ea.
Nu că nu ar fi acolo,
Doar că nici nu vrea să stea.

Căci din nenorocul clasic,
Doar cu ea nu are rost...
Fără nimic clasat ca "magic",
Ai să simti doar ca a fost.

Natural, cazi în dilemă
Și devii mai trist un pic.
Căutând o teoremă,
Pentr-un sentiment mai mic.

Și, subit, apare starea,
După ce ai stat șocat.
Că după ce-a venit tristețea,
Bucuria s-aratat.

Și începi ca să-ți dai seama,
Cu cât ești mai fericit,
Că daca ai ramane așa,
N-ai fi foarte mulțumit.

Ca să guști ce-i fericirea
Și să o trăiești din plin,
Las să vină și tristețea,
Cu scopul ei trist și umil.

Și tot ce te relaxează,
Când nu știi când o s-apară.
E ca fiecare treaptă,
Îți va da o stare clară.

Fie ea de fericire,
Sau de-i tristă rău de tot,
Tu doar constată cu uimire,
Că tot ce vine, vine cert...

Iar de ești în fericire,
Sau de-ți este cald sau rece,
Capu sus, plin de uimire,
Căci toate de-acum, vor trece.

Și-apreciază orice stare,
Pentru că vine cu un rol,
Să faca lucruri certe, clare,
Facute ca pe stilul tău.

Și nici nu regreta vreodată,
Că doar a fost și pare greu...
Căci doar trăind orice clipită,
Fericit vei fi mereu.

Noi nu am prea vorbit, dar stiu ca ma asculti.

Nu mai sta departe. Lasa-mi un comentariu si inspira-ma cu ideile si planurile tale. Fa-ma sa scriu mai bine cu un feedback despre articole sau lasa-mi un salut, ca mi-e dor de tine.

Daca nu iti vine sa lasi aici, un mesaj pe net, suna-ma sau da-mi un SMS. Gasesti numarul sau il ai, iar eu tare m-as bucura sa mai stiu de tine, despre cum iti este si ce dorinte mai ai.

Acum vine randul tau. Cum ti-ai planificat sa te simti anul asta? Ai inceput sa lucrezi la asta?

Eu te las, ca mai am de lucru. Facturile alea nu au sens pentru client daca sunt goale.

Toate cele bune, sau faine, depinde din ce zona esti. :-))

Alex

Photo by Wonderlane on Unsplash

Yes, man.

Sunt de parere ca relatiile de calitate au ca nucleu o sinceritate pura. Acel tip de sinceritate care poate sa doara, sau care iti poate da aripi. Cumva, coloana unei relatii de calitate cu oricine, familie, angajatori, angajati sau parteneri de afaceri, se bazeaza pe aceasta valoare de nucleu, care nerespectata, nu face decat sa aduca complicatii si sa distruga totul.
Uita-te la cel mai bun prieten pe care il ai si vei vedea ca este totodata si cea mai de incredere persoana pe care o cunosti.

Nu ai un cel mai bun prieten?
Hmm… Poate un lucru bun in directia asta ar fi sa te gandesti cat de sincer esti cu tine si cu cei din jurul tau.

Sa fie sinceritatea o valoare comuna a oamenilor pe care toti vor sa o ofere si toti vor sa o primeasca?

Nu de putine ori imi sun cel mai bun prieten sa ii prezint situatii in care ma aflu, mult mai intime decat ar cunoaste cineva din viata mea, si descopar ca nu este in acord cu mine.

Nu de putine ori ne-am inchis telefonul in nas pentru ca nu eram total implicati in discutie.

In cateva ipostaze in care am fost impreuna, am fost nevoiti sa renuntam unul la la celalalt.

Nu intotdeauna ne-am tinut de cuvant si nici nu ne-am amintit multe dintre promisiunile facute.

Nu intotdeauna am avut aceeasi parere. Si nu intotdeauna ne-a placut unul de celalalt.

Dar un singur lucru ne-a facut sa ramanem cei mai buni prieteni pana in prezent. Am preferat sa spunem si am spus lucrurile exact asa cum se prezentau si cum le simteam, de fiecare data din suflet, cu sinceritate, chiar daca ne-a placut sau nu. Chiar daca ne-am simtit vinovati sau nu, am recunoscut ca am uitat, ca nu am mai vrut sa facem lucrul pe care l-am promis, ca fix in momentul ala ne-a durut in pix de celalalt si ca in anumite situatii trebuie sa rupem echipa din motive obiective.

Chiar daca nu ne convenea, doar asa ne-a salvat ceva… sinceritatea. Asta a fost cheia care ne-a tinut aproape atat de multi ani.

Ce se intampla acum?

Fiind constient ca el nu are nici un filtru in relatia cu mine. Nu m-a mintit si nu ma minte, nu se fereste de mine si nici nu ma pupa-n dos gratuit, am avut si am incredere in el.

Incredere?

Acel sentiment magic ca totul e in siguranta, ca nu ti se ascunde nimic si ca te poti baza pe cineva. Ca nu ai frici si dubii legate de modul de actiune al persoanei din relatie cu tine. Ca ii poti cere orice si ca daca va putea si isi va dori, iti va oferi ce ai cerut.

Gandeste-te putin. Fata de cate persoane poti spune ca simti incredere deplina?

A fost intotdeauna la fel?

Intre mine si cel mai bun prieten? Probabil da. Dar la inceput, clar nu.
Intre mine si parinti? Nu.
Intre mine si relatia de cuplu. Nu.
Intre mine si relatiile de afaceri sau job. Nu.

Imi aduc aminte ca eu si Alex vorbeam, dar nu ne inghiteam deloc. Alexutzu, uite aici de unde venea...

Asta nu inseamna ca nu am fost sincer niciodata si ca eram un mincinos notoriu. Eram si sincer printre picaturi. :))

Incercam in marea majoritate a cazurilor sa fiu sincer cu ce gandesc, transparent cu povestea mea si obiectiv in declaratii. Dar din frica de a fi judecat si de a nu primi admiratie am inceput sa imi dezvolt propria mea realitate fictiva. Sa spun orice ca sa fie lucrurile la locul lor si sa nu displaca numanui. Am livrat minciuni gratuite, care sa stinga vinovatia ca nu realizez nimic, ca nu sunt bun de ceva anume si care sa acopere frica de a fi cunoscut asa cum sunt in realitate.

Problema era ca efectul nesigurantei se adancea in toate relatiile mele cu ceilalti si, mai ales, ma facea sa ma simt si mai prost si mai inapt, cu si mai putine de oferit.

Totul s-a rezolvat de la sine cand am fost nevoit chiar sa fac lucruri. O sa iti descriu intr-un articol viitor ce a insemnat un job de 3 ani ca Single Man Show intr-o companie de procesare plati. Mi-a sters toata neincrederea ca nu pot face lucruri, pentru ca efectiv faceam. Altfel nu aveam de ales.

Asa am stins realitatea fictiva si am inceput sa vorbesc concret despre mine, realizarile mele si ceea ce pot sa ofer. Din momentul in care mandria ca lucrurile ies rezolvate din mana mea, sau ca mor cu ele de gat pana le rezolv, din primul moment de asumare, am inceput sa capat identitate.

Ce zici, sincer 100%?

Imediat dupa job, nu. A mai ramas senzatia ca trebuie sa fiu pe plac celorlalti, senzatie care m-a facut sa devin un Yes man! Genul de om care accepta orice si care ar ajuta oricum, numai sa primesca aprecierea celorlalti. Eu imi doream sa fiu sincer cu ei, dar de cele mai multe ori un NU ferm ar fi salvat situatii si proiecte, decat sa lungeasca totul si sa creeze inutil asteptari. Eram sincer cu ei, luand in considerare intentiile mele, dar nesincer cu mine, raportat la realitatea in care ma aflam.

Cum arata prezentul?

Am descoperit ca trecutul meu, chiar si asa cu multe chestii defecte, este ceea ce a contribuit la ceea ce sunt. Am ales sa vorbesc cu sinceritate si mandrie despre el.
Mi-am asumat defectele cat si calitatile si am inceput sa fiu constient de ele si sa le folosesc cat de mult si bine pot in favoarea mea.

Am descoperit ca sinceritatea bruta facilitateza lucrurile si ma face sa ma simt confortabil in prezenta celorlalti. Pe principiul hotului de hot ii e frica, in prezent nu ma sperie multe.

Iar de curand am ales sa aleg sa spun exact ceea ce simt. Fara menaj, fara teama de inadaptare si lipsa de apartenenta. Luati-ma usor, ca sunt la inceput. 🙂

De unde vin toate? Am ales sa fiu sincer cu mine si sa imi asum trecutul meu, deciziile si actiunile pe care le-am facut de-a lungul timpului. Sa constientizez ca nu sunt perfect si gafez des, dar ca am toata bunavointa sa le rezolv si sa clarific pozitia mea in situatiile in care intru, bazat exact pe ce simt si conjunctura in care ma aflu.

Poate tu faci asta deja, eu m-am prins greu.

Concluzie

Acum… nu intotdeauna imi iese. Si ma mai bag in chestii pe care nu pot sa le duc la capat. Poate mai aman un raspuns, doua si poate ar fi fain sa zic mai direct ce gandesc.
Dar, daca in primul rand, nu esti sincer cu tine, nu ai cum sa fii sincer cu altii. Sa imi asum ca asta sunt, cu toate relele si altele putin mai bune, frate ce m-a relaxat!
Fara basini in cap, sa fii sincer presupune sa spui exact ceea ce simti, fara sa conteze ce vor concluziona ceilalti. Iar asa ai sanse sa dai de unul care sa aprecieze lucrurile astea si sa devina cel mai bun prieten al tau, iar tu nu mai ai nimic de pierdut. Doar de oferit 🙂

Acum, tocmai am intarziat la o intalnire pentru ca m-am luat cu articolul asta si am uitat sa ma mai opresc. O sa mint ca am facut pana, sau o sa recunosc ca am uitat? :))

Apreciez ca ai ajuns sa citesti pana aici.

Lasa-mi un comentariu cu parerea ta, sincera.

Sin Cero,
Alex

Cine sunt eu cand vorbesc in public

Multi spun ca vorbitul in public este dificil. Altii au oroare de asta, iar altii pur si simplu o fac fara sa mai zica nimic.
De mult voiam sa scriu articolul asta prin care sa relatez ce inseamna experienta vorbitului in public pentru mine.

Ce se intampla in prezent?

Particip ca speaker si ca moderator la o sumedenie de evenimente cu specific IT, unele de o avengura cel putin impresionanta.
Sunt parte din comunitati formate din oameni extraordinari, am legat prietenii cu multi dintre ei, sunt intotdeauna incurajat sa continui, ma incarc pozitiv de fiecare data cand fac asta, iar prezentarile mele ies din ce in ce mai bine. Culmea, cu din ce in ce mai putin efort.

Prezentarile mele se bazeaza pe ceea ce am regasit eu interesant si entuziasmant in subiectul prezentat. Cum din joaca si curiozitate am ajuns sa il controlez intr-o maniera profesionista si cat de bine este sa gresesti si sa te bucuri de asta.

Iata cateva poze de la evenimentele la care am vorbit.

Trebuie sa recunosc ca nu am facut niciodata o retrospectiva a tuturor evenimentelor la care am fost, iar cautand putin in poze am un sentiment foarte fain de mandrie, combinat cu un tremur de bucurie.

Dar, cum a inceput totul?

Intotdeauna mi-a placut sa ies din asa numita “zona de confort” si sa nu ma gandesc prea mult cum sa abordez noi activitati, iar vorbitul la evenimente a venit fix in aceeasi maniera.

Totul incepe de prin 2015, pe cand un cunoscut postase despre intalnirea lunara a celor pasionati de WordPress din Bucuresti. Am fost prezent la una din intalniri, iar ca si ceilalti, am primit incurajari sa prezentam in cadrul evenimentelor urmatoare subiecte de care suntem interesati.

Atunci, nebunia din mine a preluat controlul si fara sa stiu despre ce as putea vorbi, m-am dus direct la organizator si i-am spus ca vreau ca pentru urmatorul eveniment sa tin eu un discurs.
Bineinteles ca m-a intrebat despre ce vreau sa vorbesc, iar atunci mintea mea, din frica, a gasit un subiect si l-a propus. Spre surprinderea mea, m-am descurcat (in sensul ca nu m-am blocat total), iar recunostinta primita dupa eveniment a fost pe masura.

Ulterior, cu aceeasi nebunie, m-am trezit intr-o zi in birou ca ma uitam pe net sa vad ce conferinte de IT urmeaza sa se intample in Romania. Spontan, am luat-o pe prima si am sunat. La fel ca si prima data fara nici un subiect in cap.
Intrebat despre ce voi vorbi, adrenalina m-a facut sa imi vina spontan o idee, iar pentru ca am dat de un nebun mai mare ca mine la capatul celalalt al firului, ideea fost si acceptata.

Prima mea conferinta oficiala – Codecamp Iasi, Aprilie 2016.
Nu o sa iti spun cum a iesit. Poate doar atat, ma bucur ca nu m-am blocat.

Ce zici, am prins gustul?

Oho, nu ma mai satur!

Dar ca sa fiu sincer, dupa Codecamp Iasi am crezut ca asa ceva nu e de mine. Ca totul este o cacealma si ca daca vreau sa vorbesc despre ceva, nu este de ajuns sa transmit ce inseamna lucrul acela pentru mine, ci am nevoie de slide-uri frumos colorate, eventual animate, care sa arate cat de mult m-am pregatit eu pentru acel eveniment. Iar formalizarea asta m-a omorat pana in Noiembrie 2017.
Ca sa intelegi. Prezentarea a iesit bine, cu feedback foarte bun din partea audientei, dar din dorinta mea idioata de a fi vesnic nemultumit de ce am facut, am ajuns sa simt ca de fapt a iesit un rahat si sa uit tot feedback-ul fain ce a venit imediat dupa prezentare.

Septembrie 2017, Cluj – After party Codecamp.
Acelasi nebun care mi-a acceptat prezentarea la Iasi ma intreaba de ce nu am mai aplicat si la prezentarile lor de dupa evenimentul la care am participat. Incep eu sa ma plang acolo, ca doar la asta ma pricep colosal de bine, iar el intra in joc si ma convinge (deloc greu) sa aplic la urmatoarele prezentari, pentru ca ce a vazut la Iasi l-a facut sa creada ca am potential.

De acolo, fir intins. Doar ce am vorbit la cea de a 21-a prezentare din viata mea. Si ce tare a fost!

De la unele conferinte am primit mail-uri de la participanti ca s-au apucat de IoT. Inspirati de simplitatea cu care am abordat eu domeniul, s-au lasat sa se joace, fara griji, iar cineva mi-a multumit ca si-a regasit relatia cu fiul lui dupa una din prezentarile mele.

Altii au demarat proiecte noi, incurajati de faptul ca un tampit a fost destul de nebun cat sa stea luni de zile si sa reincerce ceva, ca sa inteleaga lucruri ce in mod normal pot fi facute in cateva minute.

Altii mi-au oferit mie parerile lor si m-au ajutat sa simplific lucruri care atunci presupuneau mai mult efort.

Iar eu, am simtit ca ofer si eu comunitatilor ceva in schimbul cunostintelor gratuite pe care le-am accesat in atat de multi ani de cand invat IT.

Cea mai tare?

WordCamp Europe, Berlin 2019. Am moderat o sesiune de Sharing is Caring, in cadrul celei mai mari conferinte de WordPress de pana acum.

Au fost acolo oameni din peste 24 de tari diferite (nu toti prezenti la sesiunea mea). S-a vorbit exclusiv in engleza, iar in ciuda unei sfere atat de mari de diferente culturale, oamenii s-au conectat si au colaborat activ la discutie, impartind cele mai bune experiente cu cei prezenti.

Directii?

Am fost intrebat de curand ce vreau eu sa obtin, facand lucrurile astea. Cui ii pasa?

Ma regasesc total atunci cand le prezint oamenilor lucruri care imi plac, aratandu-le experienta mea, frustrarile pe care le-am depasit (sau nu), greselile pe care le-am facut si bucuriile pe care le-am trait atunci cand am reusit sa inteleg si sa obtin rezultate.

Stau intre oameni faini din sfera mea de interes, discutam si impartim povesti si opinii, iar impreuna ne inspiram unii pe altii.

Simt ca apartin si ca valorile mele sunt luate in considerare. Iar astea sunt motivele pentru care vreau sa fac asta in continuare.

Concluzii

Nu am mentionat asta, dar vreau sa reflectezi putin la introducerea articolului.

Multi spun ca vorbitul in public este dificil. Altii au oroare de asta, iar altii pur si simplu o fac fara sa mai zica nimic.

Aici am cateva mentiuni secrete de scris.

Una, vorbitul in public este dificil, la inceput.

La fel ca mersul in doua picioare, la inceput cand incepi sa faci pasi, este dificil.
Si pentru mine a fost greu sa incep sa vorbesc, sa ma uit in ochii audientei si sa duc pana la capat lucrurile. Acum imi este la fel de dificil sa fac asta, pe cat de dificil iti este tie sa mergi in doua picioare sau sa bei un pahar cu apa.

Altii au oroare de asta.

Mai presus de atat eu m-am si frustrat atat de tare incat aproape mi-am jurat ca nici macar nu am sa mai incerc.
Vorba aia cu “Cine s-a fript cu cioarba, sufla si iaurt”, TREBUIE (si nu spun des asta) sa nu se aplice intr-un proces de genul asta.
Alege doar sa iti fii recunoscator ca ai incercat si sa fi mandru ca ai dus la sfarsit lucrurile. Asta m-a ajutat pe mine.

…iar altii pur si simplu o fac fara sa mai zica nimic.

Asta nu inseamna ca nu ai emotii atunci cand trebuie sa incepi sa prezinti ceva. Celor care li se pare natural sa vorbesca in public insemna ca au avut macar odata ocazia sa faca asta fiind relaxati si au inteles ca naturaletea actului contribuie la o prezentare de succes.

Eu personal inca am temeri inainte de prezentarile mele. Sunt emotionat, speriat si cateodata devin o diva cu care greu te intelegi. Imi sunt de ajuns primele 30 de secunde de dupa inceperea sesiunii sa uit de orice frica si sa ma simt ca pestele in apa.

Ma bucur ca am fost suficient de nebun incat sa nu ascult nimic din jurul meu si sa demarez actiunea de a-mi anunta dorinta de a vorbi la evenimente.

Ma bucur ca nu mi-am sabotat intuitia si ca am propus subiectele initiale “din burta”, iar asta mi-a oferit oportunitatea de a accesa o lumea atat de frumoasa.

Chiar daca unele evenimente nu ies pe masura asteptarilor mele, am invatat sa privesc cu respect experienta traita si sa aleg sa invat proactiv din ceea ce numesc eu greseli sau din feedback-ul primit din partea celorlalti.

Iar cel mai important, nu ma feresc sa gresesc, chiar daca se intampla sa fac asta in public, si nu uit sa ma joc si sa glumesc cat de mult pot. Am observat ca daca eu ca speaker ma simt bine pe scena, si audienta mea se simte bine odata cu mine.

Iar atunci cand gresesti si esti natural, omul din audienta, care te priveste, intelege ca tu nu esti o persoana rigida al carui statut nu poate fi atins. Ci ca lucrurile se invata din experiente multiple si muuuuuuuuulte greseli, iar perfectionarea vine odata cu indarjirea ta de a incerca din rasputeri sa atingi rezultatul.
Si, cine stie? Poate asa il inspiri sa vorbeasca si el despre ceva ce ii face placere, iar astfel se mai naste un speaker care sa inspire la randul lui.

Tu ce crezi? Lasa-mi un comentariu, ca tare-s curios.

Cine sunt eu ca DJ?

De unde, pana unde?

Totul a inceput acum 12-13 ani, pe cand eram in liceu, un copil care nu constientiza ce i se intampla, dar care se bucura din tot sufletul cand ceva nou se intampla in viata lui. Am avut ocazia sa pun muzica in fata unei multimi. Sa mixez, mult spus…

Pe atunci am luat totul ca fiind ceva normal, o noua activitate, absolut normala pentru un pustan cu aspiratii necunoscute, dar a caror energie nu il lasa sa doarma noaptea. S-a nascut atunci o dorinta, s-a aprins o emotie care de-a lungul unei perioade imediate m-a facut sa deprind o sumedenie de abilitati noi.

Cum? Prin joaca.

M-am jucat in cel mai pur mod. Am deschis un radio pe net, am avut primul meu job in radio si am facut totul intr-o maniera foarte degajata, parandu-mi absolut normal ce mi se intampla. Totul aparea in viata mea ca si cum asa imi fusese scris.

Timp de 3 ani m-am jucat si din joaca am invatat cum sa fac lucruri de care multi adulti nu erau in stare. Imi imaginam cu o usurinta desavarsita orice proces tehnic din sfera productiei muzicale si simteam muzica in fiecare milimetru din corp. O explozie interioara care aseza atunci experiente ce mi-au fost de un real folos toata viata.

De ce scriu de perioada de acum 13 ani? Sa fi fost un punct culminant?

Tu ce crezi? Da, a fost…

Ca in viata oricarui licean, a venit si perioada in care era necesar sa ma apuc sa invat pentru bacalaureat. O activitate cu care nu rezonam, care nu ma mai facea sa simt ca lucrurile sunt usoare si ca le pot duce la capat in aceeasi maniera in care facusem lucrurile cu care eram deja obisnuit.

Nu am sa uit niciodata momentul in care tata a venit la mine si mi-a spus in felul urmator.

Lasi tot si te apuci sa inveti pentru bac. Dupa, vei avea timp sa te ocupi de toate.

Tata Bordei

Si m-am apucat sa invat pentru bac. Am ascultat si m-am oprit, am tras sa duc la capat lucrurile cum am putut eu mai bine.

Bac-ul a trecut, cu mine prin el. Tare ma bucur ca nu a fost nevoie sa il intalnesc decat odata in viata asta. Senzatia de eliberare de dupa examene si emotiile puternice ce ardeau in mine, cand ma gandeam ca m-am eliberat si ma pot apuca de ceea ce cu putine luni in urma pusesem pe pauza, imi readusera senzatia ca sunt viu.

Ghici ce? In general (chiar si generalul meu), dupa Bac urmeaza admiterea la facultate.

Ala a fost punctul in care ceva din mine s-a descurajat. Momentul in care am fost pus sa decid ce aleg sa fac pe viitor.

Au urmat un sir de scenarii, de posibilitati si, in final, o decizie.
Iti aduci aminte ca pana la Bac tot ce aparea in viata mea era de o perfectiune si naturalete perfecta?
Ei bine, intrarea la facultate nu a mai fost asa. Parca uitasem tot ce am invatat, eram dezinteresat total, cu toate ca ajunsesem sa ma CONVING ca asta este cel mai bun lucru pentru mine, si cu mare chin am reusit sa fiu admis la o facultate.

Nu stiu ce a facut sa fie asa, dar visul meu tocmai mai capatase o amanare de 4 ani, iar eu m-am descurajat frate… rau.

Am trecut M-am tarat prin facultate, ca sa o termin. Am luptat impotriva mea, mi-am amanat asteptarile, convins ca ce ma asteapta dupa o sa ma ajute sa reiau ceva ce in viata mi-a dat senzatia de liberate si implinire.

Nu sunt o fire rabdatoare. Voiam din tot sufletul ca dupa facultate sa ma apuc din nou de mixat, sa readuc muzica in viata mea in cel putin acelasi fel in care am facut-o in trecut. Prin urmare, din anul 3 m-am angajat intr-un job de cam 12 ore pe zi (nu exagerez), in urma caruia am crezut ca o sa obtin suficienti banuti cat sa imi cumpar, dupa licenta, echipamentele care sa ma ajute sa fac ce mi-a placut sa fac. De aici, munca in exces, stresul acelei facultati, dezamagirea anticiapata, inevitabila, din ochii alor mei ca facultatea scartie, m-au facut sa cred ca nu sunt bun de nimic. Si mai mult de atat, m-au facut sa ma simt un nimic.

Haos total. Am terminat pe genunchi, “cea mai universitate”. Am muncit haotic, cautand intodeauna sa simt ca apartin. Am inceput sa nu mai cred in nimic si sa racesc relatiile cu toata lumea. Am sfarsit singur intr-o garsoniera goala, tanjind dupa ceva din trecut care ajunsese sa para mai mult o fantezie.
Pentru mine, asa a aratat punctul cel mai jos din viata mea, constientizat si trait maxim la Cluj.

Caracterizat pe scurt. Zero incredere in mine si in tot, zero energie, zero perspective, zero dorinta de a trai. Haosul deja ma cuprinsese total.

Da, revenirea (ca in basme)

Septembrie, anul trecut. Prin puterea exemplului am ales sa incerc o noua perspectiva. Am sapat in ce simteam. O retrospectiva totala ca m-a facut sa simt ce nu mai simtisem de mult. Sceptic, invocand amintiri si sapand intr-un istoric, am ajuns sa simt ce descriu in acest articol. Fara sa anticip si nevenindu-mi sa cred, am ajuns sa simt timid, ca exista o sansa ca eu sa ma fi inselat.
Poate starea in care eram se datora unor asteptari pe care le-am avut si asupra carora nu am stiut sa actionez. Poate greseala fatala nu exista, si cat imi mai ramane timp, poate mai incerc odata.

Asa a fost. Mi-am schimbat mediul, viata, convingerile, instant. Am inceput sa actionez si sa curat rahatul in care am intrat. Din nou, dupa mult timp, lucrurile mi se intamplau atat de natural, incat nici nu imi venea sa cred. Iar, deodata, intr-o seara, ca prin vis, mi-am dat seama. Frate, ce fain era cand mixam! Cum iubeam muzica pe atunci, cat de dor imi era sa simt acelasi lucru.

Da, e pe bune. O senzatie atat de disipata, m-a lovit ca un accelerat in plina viteza.

Am actionat, am reparat ce era de reparat si cu prima ocazie, Aprilie 2019, mi-am cumparat primul meu set de mixaj, pe care mi-l imaginam atunci cand eram pustan. Ca un copil le priveam. Visam si simulam cele mai de succes miscari ale dj-ului din mine.
Iar, pentru ca am invatat mai nou sa si cer. Mi-am luat inima in dinti si am intrebat patronul localului meu preferat din Calarasi, daca este de acord sa ma lase sa pun muzica intr-o seara. Cu sculele mele, cu muzica mea, fara nici o pretentie financiara. Am vrut sa ma conectez din nou cu momentul.

A acceptat, si…

Dupa 10 ani in care am visat, am ravnit, am inhibat, a durut asteptarea si am dezgropat, uite ca m-am intors.

Si, ghici ce? Frate, m-am simtit ca atunci cand faceam asta in liceu si mi-a placut al dracu de tare!

Concluzie

Nu am zis mai sus, dar faptul ca am trecut prin perioada de facultate, job, recurenta profesionala (the hard way), toate astea m-au facut profesionistul care sunt astazi. De altfel, nici nu mi-as fi permis sa imi cumpar echipamentele pe care le am acum si probabil ca nu as fi avut linistea si timpul pe care le am acum sa ma ocup ceea ce imi place atat de mult.
Sa ma joc cu sunetele, sa le combin, sa le reproduc si sa simt muzica in fiecare milimetru din mine.

Vreau doar sa concluzionez astfel. Daca ai un vis, nu renunta la el. Sa nu faci ca mine.

Am reusit din nou sa simt ca ma joc. Si ma joc in visul meu.
Cauta cu orice ocazie sa actionezi, chiar si cu cei mai mici pasi, doar astfel va avea sanse sa se indeplineasca.
Nu te nega, nu iti nega valorile si nu te compara cu nimeni, niciodata. Ce simti tu, nu simte nimeni si doar ce crezi tu despre tine si despre visele tale te ajuta sa progresezi.

Iar ceilalti din jur vor simti asta si in viata ti se vor arata din senin oameni care iti vor facilita progresul. Pentru ca oamenii sunt atrasi de energie, iar energia vine clar din emotia ta.

Si, STAY TUNED, m-am reapucat de mixat, baby!

Hello, world!

So, I was conforming with what WordPress told me to do.

Welcome to WordPress. This is your first post. Edit or delete it, then start writing!

WordPress v. 5.2.2

And I started by editing the post, and then I found out that a comma in the title is probably the right way of saying “Hello” to the world, and I edited the title.

Now, about me.

My name is Alex Bordei and I am a Full-Stack WordPress developer, fully powered by dreams and enthusiast of almost everything, from an orange juice to the last Gutenberg release.

In fact, the best personal description I ever had to provide (technical, but yeah, this is me), is this one.

Alex Bordei is a full-time WordPress enthusiast and a part-time IoT hobbyist.
Always a dreamer and crazy about system interactions, he is trying to understand and to integrate everything in order to always obtain a new system.
Powered by a rainbow mind and always playing, he found the theorem that proves that the sky is the limit.

https://www.devtalks.ro/cluj/speakers/ – still there in 2019, otherwise, you can find a screenshot here
https://bit.ly/2Yt30YM

I will leave this here for the moment and I will continue this post from time to time.
Current date Monday, July 1, 2019